• Publisher: Ubisoft
• Dezvoltator: Ubisoft Montreal
• Gen: Historic Action Adventure
• Data Lansarii: Noiembrie 13, 2007
• Rating: Mature
You are a blade in the crowd. Cam asta e filozofia jocului: ca asasin in timpul Razboiului Sfant, trebuie sa iti duci la indeplinire sarcinile primite (adicatelea activitati care musai implica si un val-doua de hemoglobina). La periplul meu ludic initial pe meleagurile Pamantului Sfant, periplu ce s-a desfasurat pe PeCeu, jocul mi s-a parut o mare invalmaseala de chestii ce nu au ce cauta intr-un joc, si nu puteam dibui in niciun chip sistemul de lupta, incat trebuia neaparat sa fug de garzi ca de Beelzebut daca voiam sa “raman in viata”. Phew! Totusi, de cand cu PS3-u’ mi-a crescut apetitu’ pentru joace mai simandicoase, si asa mi s-a facut iar o pofta de nitica topaiala cu garzile. Asa ca am zis “Banzai!” si m-am aruncat cu capu’ inainte. Ma bucur sa va spun ca am supravietuit peripetiei si am izbutit sa termin jocul acu’ ceva vreme, fara sa fiu pus la protap de garzile mioritice. Acum, cu intarzierea de rigoare, o sa incerc sa va prezint un sumar al jocului din mai multe puncte de vedere, in review-ul ce urmeaza al jocului (dupa cum bine ati dedus din titlu) Assassin’s Creed. Alas, let us proceed to the matter at hand!
Patul lui Procust:
- PS3 model CECHK04, “Fatty”, HDD 80 Gb micuti si rotofei
- TV SD OVP, capabil de doar 50 Hz (nu ma luati cu Full HD-uri si alte-alea, inca economisesc
)
- Controller Sony DualShock 3
- “Assassin’s Creed” pentru PS3, zona 2
Incepem sa taiem, neaos, manute si picioruse ca sa incapem in patut
La niciun minut dupa ce ai vizionat superba cinematica introductiva si ai dat “Start”, te pomenesti intr-o zeama oribila de glitch-uri, sunete alambicate si o perspectiva a camerei care da probleme simtului vestibular. Saracul personaj pe care-l controlezi se impiedica pana si de umbra lui, femeiustilor ce roiesc in juru-i le-au picat mutrele, iar tie-ti umbla pitici pe creier. Bine, m-ati prins, ultima parte nu-i adevarata, insa restul da. Cand esti gata-gata sa-ti iei lumea-n cap ca ai dat bani pe mamaliga asta de joc, lucrurile se linistesc, si revii la o perspectiva a camerei mai sanatoasa, insa taman aici dam de o buba colosala, pe care n-a indraznit nimeni sa o faca. Pana acum. Inchipuiti-va ca incepeti sa vizionati filmul "The Sixth Sense" cu Bruce Willis, iar dupa nici zece minute filmul face o pauza ca naratorul sa va poata spuna ca Bruce Willis e, de fapt, o fantoma. Nu-i asa ca ar strica un moment de "Uau.....ce tare!" ? Cam asa se intampla si in joc. Hop c-am si taiat mana stanga. Ideea e ca la partea de story, tu joci de fapt ca doua personaje. Personajul mai proeminent (nu zic primul ca ar fi gresit) cu care vei face repede cunostinta se numeste Altair, si face parte dintr-o organizatie secreta ce opereaza in timpul celei de-a Treia Cruciade, The Brotherhood. Musiu' Altair este extrem de dibace in manuirea armelor vremii, motiv pentru care a dobandit o personalitate in mijlocul careia se afla un orgoliu ce nu l-ar putea cuprinde nici Vaticanul, cu toate rugamintile lui. Si pentru ca si-a cam luat nasciorul la purtare, masterul asasinilor ii da o lectie si-l pune din nou in postura de novice, insarcinat fiind pe deasupra cu misiunea de a elimina noua tinte separate si foarte cunoscute ale vremii, misiune ce tie iti va dura tot jocul sa o duci la bun sfarsit. Ok acum, in universul lui Altair toate lucrurile au o baza istorica: intre secolele XI - XIII, in Estul Mijlociu a existat o organizatie secreta numita Hashshashin, care efectua asasinari pentru imbunatatirea politicii interne si nu numai. Nu doar atat; cele noua tinte pe care Altair e insarcinat sa le trimita pe Lumea Ailalta au fost personalitati care au disparut sau murit in aproximativ acelasi interval de timp in care se presupune ca se desfasoara jocul. Bun, hai ca atasam inapoi mana, dar palma stanga inca ramane lipsa. Revenind la oile noastre, povestea in acest cadru inainteaza binisor iar personajul este indraznet si cu personalitate. Ori, in cealalta emisfera a paharului, povestea e "all over the place" de multe ori, actiune nu prea este, povestea se chinuie sa avanseze, iar pesonajul e ca vai de el, o coala alba si fara culoare, personalitate si orice altceva. Doar curios sa afle ce se intampla si cum a ajuns unde a ajuns...Tot nu e clar?
"La picioarele mele veti observa ca se intinde o asezare urbana numai buna sa-mi bag eu des'tele in buzunarele stimabililor cetateni...Bun asa. Come to daddy!"
Gameplay-ul este absolut superb din mai multe puncte de vedere. In primul rand controlul. Avem aici un concept asemanator cu cel al unui papusar. Veti vedea la momentul potrivit. Cu joystick-ul stang miscam personajul, iar cu joystick-ul drept (acest Sfant Graal al dorintelor celor ce vor al doilea joystick la PSP) putem ajusta camera. Bun, revenind la papusi si papusari, fiecare din "face buttons"-uri corespunde cu un membru al lui Altair. Cu /\ controlam capul, dandu-ne acces totodata la o perspectiva first-person a camerei, cu ajutorul careia putem observa mai bine imprejurimile; cu [] controlam mana stanga a lui Altair, mana care are mereu o arma la indemana, deci cu [] vom lansa atacurile; cu O controlam mana dreapta a lui Altair, mana cu care putem apuca inamici sau da la o parte cetatenii nestiutori; nu in cele din urma cu X controlam picioarele lui Altair, avand astfel optiunea de a merge tiptil-tiptil ca un calugar, sau de a fugi ca bezmeticul prin raionul de mezeluri. Mai avem si butoanele L1, buton ce ne cadoriseste cu facilitatea atat de comuna in jocurile de astazi, si anume "lock on", iar R1 ne deschide accesul la o bijuterie numita "high profile mode", mod in care Altair poate arata de ce e capabil un asasin get-beget. Intr-un final, D-pad-ul ne permite accesul la diferitele arme pe care le are la dispozitie Altair. Pe langa controlul fin care ne este pus la dispozitie, jocul ne blagosloveste si cu o mecanica de platforming de-a dreptul revolutionara, prezenta doar in franciza Assassin's Creed: Altair poate urca orice cladire atata timp cat arhitectura cladirii ii ofera destule puncte de sprijin ca el sa ajunga pana in varf. Intocmai ca un alpinist veritabil, insa fara linie sau plasa de siguranta, doar cu mainile si picioarele. Gata, am atasat si mana stanga inapoi la locul ei. Bun, prima oara cand vezi ce natural si firesc pare acest lucru, imediat simti ca ai ajuns in Nirvana ludica si esti gata-gata sa o iei la legheleu...ceea ce ai si putea face, daca developerii n-ar fi aruncat pe-alocuri niste ancore care te coboara din Muntele Olimp direct in Hades uneori. Incepem intai cu inamicii. Inamicii tai vor fi soldatii din cele trei mari orase in care se afla tintele tale: Damasc, Acre si Ierusalim. Soldatii ca soldatii, dar ai crede ca la cursul de observare a mediului inconjurator, pe care se presupune ca toti l-ar fi urmat la popota, pun la inaintare un AI de-a dreptul jenibil.Uite-un exemplu: imprejurarea face ca tocmai ai ucis un soldat, iar altul vine si e pe cale sa descopere fapta. Ce faci? Nimic mai simplu. Tii apasat X, iar Altair isi asuma postura unui om cu carte, mergand incet-incetisor si plin de-o falsa piosenie. Saracul soldat ce vine nici nu te va baga in seama, poti sa faci si cercuri in jurul cadavrului, atat timp cat tii apasat pe X. Ba mai il poti si lua prin surprindere c-un hidden blade pe la spate. Ei, ce ziceti? Gata, eu tocma' ce-am terminat de taiat piciorul drept pan' la genunchi. Mai apoi vin glitch-urile, precum un collision detection mai ciudat, care uneori il trimite pe saracul Altair sa dea o tura sa vada ce mai face Ana lui Manole, soldati si NPC-uri care raman parca blocati intr-o bula temporala si stau nemiscati pana cand dai un shut-down consolei, si alte chestii de genul, nu prea dese insa care ies in evidenta foarte bine datorita fluiditatii de care da dovada restul lumii de joc. O ultima hiba ar fi in structura misiunilor. Iata ce trebuie sa faci de cand ajungi in orasul unde se afla tinta pana la asasinarea tintei cu pricina: mergi la biroul asasinilor din oras unde un tip iti zice unde poti gasi informatii cu privire la tinta, apoi iesi, incepi apoi sa cauti view-point-uri ca sa poti elibera din ceata harta orasului, mai faci un pickpocket sau vreun eavesdrop pentr-un crampei de informatie, mai niste asasinari random sau o cursa cu stegulete pentru oarecare informator, si-apoi inchei afacerea salvand o babuta de niste garzi mai agresive. Mergi inapoi la birou, spui tot ce-ai aflat si ti se spune apoi un moment optim pentru a efectua asasinatul, apoi mergi si asasinezi tinta cat mai tiptil cu putinta. Toata salata asta se mananca de noua ori pe parcursul jocului, lucru in sine destul de enervant, insa mai prin a doua jumatate a jocului, cand soldatii sunt mult mai atenti si esti nevoit sa progresezi cu viteza melcului cu spume, este de-a dreptul frustrant. Ce sa mai zic de niste mijloace de-a da alarma soldatilor de-a dreptul originale, mijloace precum nebuni, betivi sau cersetoare; nebuni si betivi care te-mbrancesc cat colo daca te apropii de ei, aruncandu-te in atentia garzilor vigilente, iar cersetoare care te sacaie de-a dreptul mai incolo in joc, deoarece au exact acceasi replica si doar doua-trei voci cat de cat diferite. Insa in vreme ce mai tarziu intalnesti tot cate un betiv sau un nebun in calea ta, cersetoare intalnesti si doua-trei odata, ridicand si mai multe sprancene din partea soldatilor. Solutia mea? Metoda pe care am numit-o simplu: "Silence! I kill you!", o metoda care implica uciderea silentioasa a cersetoarelor de cum se aduna fie si una in jurul meu. Totusi, acest fapt are o consecinta nefasta asupra barei de viata. Vezi tu, jocul te obilga sa respecti crezul asasinului, crez ce contine trei puncte: trebuie sa iti duci la bun sfarsit misiunea cat mai silentios cu putinta, n-ai voie sa ucizi cetateni nevinovati si actiunile tale nu au voie sa dea in vileag existenta organizatiei din care faci parte. Oricum, mai tai si celalalt picior pana la glezna. Cateva glitch-uri si o structurare saraca a misiunilor secundare, precum si un AI mai sub nivelul marii impiedica acest tiltlu sa fie un adevarat hit gameristic.
"Cetatene, vezi cum te uiti la mine ca de te prind ca ma deochi, pe loc iti fac un seppuku. Pre legea mea de nu!"
La pachetul audiovizualului, desfatare nu alta! Grafic, totul pare organic, lucrurile au o textura ca mai-mai ca-ti vine sa le-apuci sa vezi daca sunt reale au ba, orasele par autentice, misuna de viata si niciun om pe care-l intalnesti pe strada nu seamana cu niciun altul. Groovy! Ce sa mai spun de miscarile din repertoriul lui Altair, acest badass citadin, cu o fluiditate care ar lasa invidoasa si o balerina, animatii extrem de fidele datorita tehnologiei mo-cap (motion-capture) folosite in cadrul jocului. Praful se ridica atunci cand umbli pe strada si nu numai, norii blocheaza soarele si creeaza umbre credibile pe suprafata pamantului, si fiecare are ceva de spus la vederea lui Altair, ba mai si arunca cu pietre daca-l prind ca se catara pe vreo biserica sau moschee sau ce-o mai fi...Rezultatul e...o lume care pare vie! Si lumea asta si suna bine: efectele sonore sunt foarte bune, incepand cu sunetul declansat de o asasinare silentioasa, sunetul sangelui ce tasneste suvoi pe tunicile albe ale soldatilor, sunetele produse cand doua sabii se ciocnesc...Si sa nu uitam melodiile ambientale specifice fiecarui oras,melodii ce ruleaza in surdina si confera o si mai mare imersiune in lumea de joc, coloana sonora magnifica care se adapteaza actiunilor tale. Magnific! Deja am si pus piciorul drept cu genunchi cu tot.
Il mangai pe cap pentru ca are:
- un platforming frumos rau, asa frumos ca poti sa-ti pui si screen-saver cu el;
- control al personajului cum numai papusarii-sef au. Dac-ai putea juca fetele pe des'te la fel de usor cum il poti controla pe Altair, oare cum ar fi?
- peisaje si sunet superbe, mai-mai sa crezi ca esti undeva prin Asia Mica si sa cauti standul unde se vinde baclavaua
Ii tai manutele si piciorusele pentru ca:
- soldatii au un AI de gradinita, Vorba ceea: prosti, da' multi;
- intorsatura povestii se petrece mult prea devreme. Bruce Willis ain't too happy;
- structura de joc cam repetitiva. O fi repetitia mama invataturii, da' cu reteta asta nu invatam decat sa ne plictisim.
"Fuga-fuguta, ca daca expira timpul ma transform in Louie Anderson... Not a pretty sight."
Concluzie: Assassin's Creed putea sa fie Game of the Year in anul in care a aparut, in 2007. E fara indoiala impresionant la mai multe categorii: grafica sublima, animatiile excelente ale lui Altair, musuroiul de oameni care vietuieste in fiecare oras, orasele in sine adevarate capodopere de arta, covarsitoarea atentie la detalii... Perfectiunea acestui paradis este insa patata de mici glitch-uri, o poveste ce se termina intr-un cliffhanger oribil si care lasa jucatorul cel putin confuz, misiuni repetitive si inamici bezmetici. Totusi, jocul a reusit sa-si adjudece un numar frumusel de premii, motiv pentru care trebuie ca e ceva de el, nu? Incercati-l, chiar si doar de dragul de a experimenta A Treia Cruciada intr-un mod mai inedit. Cel putin de inchiriat, zic eu.
si ceva in plus:
Topic: Assassin's Creed (Read 825 times)